Pavel – în slujba lui Isus

Pavel a putut ajuta mulți oameni, pentu că el însuși a experimentat că Isus însuși poate mântui și pe cel mai mare păcătos.

Resurse

Film de animație: Pavel – partea a 2-a

Desene

Mai multe despre temă

Asta este puțin dintr-o poveste pe care Pavel o experimentase. El a fost un fariseu, cu siguranță că mulți evrei și-au dorit și au crezut că va fi ceva mare. El a prigonit creștinii, pentru că nu credea că ceea ce spuneau ei despre Isus era adevărat.

Dar, când l-a întâlnit pe Isus pe drum spre Damasc – atunci a lăsat în spate tot ce era vechi, dându-și toată viața lui Isus. Iar Isus a avut o sarcină importantă pentru Pavel. El trebuia să fie cel care povestea despre Isus și altor popoare, nu numai evreilor, ci, la tot felul de oameni.

Pavel a înțeles că a primit un har așa de mare de la Isus, pentru că Isus a avut nădejde pentru el și l-a iubit. Acum Pavel a putut deveni un exemplu pentru ceilalți. „ Isus a venit să mântuiască păcătoșii – și cel mai mare dintre ei sunt eu”, a spus Pavel despre el însuși. Când Isus și-a arătat puterea de a-l mântui, atunci și alții au primit nădejde.

Întreaga viață Pavel și-a folosit-o în a lucra cu oamenii învățându-i tot ceea ce Isus a spus. Indiferent cum a fost viața lor înainte, Isus i-a putut ierta și elibera de păcatul în care trăiau, în așa fel încât ei să devină ucenici.

Întrebări pentru conversație

Verset biblic care se potrivește cu tema:

Gal.2, 20: Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.

Isaia 43:18-19: Nu vă mai gândiți la ce a fost mai înainte și nu vă mai uitați la cele vechi! Iată, voi face ceva nou și-i gata să se întâmple. Să nu-l cunoașteți voi oare? Voi face un drum prin pustie și râuri în locuri secetoase.

Fil. 3, 13: Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și mă arunc spre ce este înainte.

Contact us

Do you have questions?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *